Anul asta voiam sa ma marit pe bune. Si eram foarte pornita asupra acestui aspect. Sa ma marit ca sa zic ca "am facut-o si pe asta". Adun acolo, experienta, bullshituri, trairi, ce vorbeam in zilele trecute. Dar m-am sucit. Nu merita. Mi-e mai bine asa. Nu ma deranjeaza sa dau cu o matura, sau sa fac mancare, sau sa ma trezesc langa un mascul dimineata, sau sa il astept de la munca sau bere sau de la alte curve. Dar cu acte, asta nu mi-ar conveni. Pentru ca atunci cand zic "gata", vreau sa fie gata, nu sa ma tarasc luni de zile prin tribunale, si sa imi mananc nervi si altele, cand pot face altele, mult mai misto, fara prea mare cheltuiala sau fara prea multi nervi consumati a prost. Ma marit la anul.
Dar poate o sa am o sclipire de inteligenta prin scafarlie, si n-am sa o comit nici la anul. Pot sa am copil si fara sa fiu maritata, pot sa imi cumpar un inel si sa il port, fara sa imi spun "ma incomodeaza inelul asta, maritis mi-a trebuit, maritis am". Pot sa probez toate rochiile de mireasa, fara sa iau vreuna in serios, asa cum as putea sa imi inchiriez un restaurant pentru mine, si computerul meu, unde sa imi pun blues si country toata noaptea, fara sa ma simt prost, in cazul in care ar fi la nunta mea "ca, ala nu danseaza pe muzica asta, ca ala e un manelist obosit, dar e prieten cu Xulescu si tre' sa il iert, ca pizdele alea proaste au venit imbracate ca la inmormantare la propria mea nunta, ca sunt mutre care nu imi sunt dragi, dar din politete le-am invitat", ete sanchi. Pe la 25 de ani, ma mai gandesc. Chiar daca am sa ma gandesc si pana atunci. Pe la 25-27 ma astept sa ma cred mai inteleapta, sau, macar sa imi mai iau niste suturi in cur pana la varsta aia, poate mai invat ceva nou.
