Tarmul lui Cui, Unde, Cand si De Ce...

Tarm... Tu pe un tarm, eu pe altul. Asta cred ca era si un vers al unei trupe romanesti. Atat am retinut. Imi amintesc ca imi placuse versul. Desi nu imi pot aminti tot ceea ce mi-a placut. In schimb, cu toate ca desi creierul e setat sa uite chestiile nasoale, sau oricum, sa le ingroape undeva, pana la urma, tot pe alea mai nasoale ti le amintesti.
In perioada asta, am stat multa vreme si am depanat amintiri. Si mi-am amintit o multime. Amintiri si situatii pe care le-am uitat. Am fost emotionata, am ras si am plans, la fiecare chestie pe care mi-o aminteam. Eram fericita ca imi pot aminti. Fericita. Ca sunt un om care are amintiri stranse. Probabil unora din voi, li se intampla sa aiba lapsus. Isi amintesc si pe urma trec mai departe. Ei, eu nu sunt asa. Eu ma bucur ca imi pot aminti. Si chiar sunt fericita. Probabil in asta rezida si diferenta dintre noi.
Asta dupa ce am fost la spital si dupa primirea diagnosticului, a inceput sa mi se rupa de multe altele. Nu ca nu mi s-a fi rupt si pana atunci. Daca voi spune-ti ca nu mai dau doi bani... De parca m-ar mai interesa parerile voastre. Ar trebui sa ne intalnim odata, candva, si sa vedeti atunci cum e. Desi tare ma indoiesc ca as mai fi de acord sa imi pierd timpul cu voi, fie si pret de o cafea. Nu meritati. Iar eu am multe de facut cu timpul meu. Nu sa il dau unor oameni carora in mod normal li s-ar parea normal ca eu sa le dau timpul meu. Dupa ce o sa il castigati si o sa il meritati... inca si atunci am sa mai stau sa ma gandesc, sa cantaresc, sa bun in balanta. Inca si atunci. Dar e ok. Viata merge inainte. Atat cat iti e data. Poti sa ti-o petreci dand cu pumnul, punand mama pe carte, spargandu-te de alcool si droguri si curvareala, facand un copil si avand un serviciu de la 09 la 17, in rutina, in drame si tragedii, in rupere de sistem si pula, in orice vrei tu. Mai nasol e sa nu stii cum vrei sa ti-o petreci. Avand in vedere ca de trecut, tot trece. Si cand ai sa imbatranesti, ai sa iti dai seama ca multi ani din viata ta, i-ai frecat la rece si n-ai construit nimic sau n-ai facut nimic constructiv de care sa fii mandru.
Eu... ce as mai putea spune despre mine, dupa toate astea? Daca eu am facut ceva? Sau daca eu am ramas cu ceva? Sau daca mi-a folosit la ceva faptul ca am facut ceva sau faptul ca am ramas cu ceva?
Chiar daca nu am nimic, decat un singur fir de care sa ma tin, si e atat de fragil incat in fiecare zi si noapte ma intreb si imi spun ca daca firul ala se rupe, toata ratiunea mea de a fi, s-a dus dracului instant. Desi, dracu' nu e asa de negru. Dupa cum spuneam, chinezii au o suta de nuante pentru negru... Va puteti imagina in cate nuante poate fi dracu'...? Eu da, pot. Si imi vine sa rad. Sa vad 99 de draci, asa, mai deschisi la culoare, intre negru, gri, si cenusiu, si cel de-al 100-lea, sa fie negru ca taciunele, cu coada stufoasa si urechile mari, ca la iepure. Sa mor de nu l-as lua ca jucarie de plus. Sa il iau la smotocit.
Daca am sa ma intreb peste o zi, peste o saptamana, peste un an sau peste o luna, daca am facut ceva, am sa imi raspund mandra si cinstit: Pustoaico, ai facut blogul asta si l-ai facut pentru tine, in primul rand. Sunt trei ani de zile de cand l-ai inceput, ai fost tentata in mai multe randuri sa il stergi si totusi n-ai facut-o.
Da, asta am facut eu. Chiar daca n-am putut sa imi termin o scoala, chiar daca n-am putut sa imi cladesc ceva anume, doar al meu, desi bunavointa, intentii, dispozitie, chef, rabdare, grija si altele, am tot avut. Dar nu a fost sa fie.
Asta e. Te detasezi si mergi mai departe. Mai da-i dracului pe aia care judeca si iti cauta nod in papura mereu. Ca ce chestie? Daca am mancat din aceiasi farfurie cu tine si tu te-ai nimerit a fi un dobitoc? Nu uit faptul c-am mancat cu tine din farfurie, tot asa cum nu uit nici faptul ca esti dobitoc. Asa ca, prefer sa pastram sau sa pastrez distanta. Pe merit. In alta ordine de idei, la o parte dintre voi, ma gandesc uneori. Cu tristete in suflet. Cu amaraciune. Cu jale. Cu durere. Cu frustrare. Cu draci. Cu lacrimi in ochi. Dar nu ma mai gandesc la voi cu dorinta, cu speranta, cu atentie, cu sacrificiu, cu ingaduinta, cu toleranta.
Si poate doar mie imi mai ramane sa ma intreb cum mai e corect... in primul fel, sau in al doilea fel? Sau, isi mai adreseaza careva intrebarea asta? Sau eu sunt singura pocnita la creier care nu are ce face la 4 dimineata? Probabil nu, nu sunt singura. Oare ar trebui sa ma multumeasca asta? Sau sa ma lase pe ganduri? Tu, ce crezi?

Those Who Wait...

Inca...

Nu mai stiu cine sunt. Nu ma mai intereseaza, prea in amanunt. Dar daca as gasi o modalitate, de a ma cunoaste, de la a la z, de a ma cauta, de a ma invata, de a ma descoperi, as face-o in clipa imediat urmatoare, as face-o cu disperare, as face-o plangand, as face-o in spume, tremurand, cutremurandu-ma. Ce splendoare poate fi mai splendida, decat aia sa te poti vedea cu ochii pe tine, asa cum esti tu adevarat (Curva, mironosita, sfanta, prostituata, filosoafa, ministru, jurist, escroc, sinucigas, imparat si gazetar, politisti si hoti, personaj din prezent si din veacurile trecute, paduche sau de la scoala ajutatoare)? As face asta, daca nu mi-ar lua foarte mult timp. Si asa am pierdut prea mult timp. Cu altii. Pentru altii. Si pe mine, mai mereu m-am lasat pe ultimul loc. Astazi vorbeam cu bobocul meu si la un moment dat intreb, cu privirea pierduta undeva printre copaci, spre cer: Crezi ca sunt egoista de am am ajuns asa? Raspunsul fiind: Nu. Cred ca din cauza faptului ca nu esti ai ajuns asa.
Gandindu-ma foarte profund la aceste spuse, mi-am dat seama ca ar trebui sa ma inraiesc, dupa toate astea. Iar dupa ce m-am inrait, sa nu imi treaca prin cap cumva sa am vreo remuscare. Pentru ca multi oricum si-o merita pe deplin. Chiar am ajuns sa ma intreb cum naiba am putut sa ii iert atat amar de timp si sa mai si raman cumva prietena cu ei/ele.
Cu trecerea timpului, de vreme ce inaintezi in varsta, ailalti din jurul tau dau in primire. Fie ca iti place, fie ca nu. E natural. Se intampla. E in firea lucrurilor. Aia vechi mor, crapa. Le iau locul altii. Se invechesc si aia. Dau coltul si aia, altii urmand a le lua locul. Si tot asa. Pana cand vom disparea cu totii(Nu cred c-as fi surprinsa). Intre timp, ia si te bucura de tot ce ai, atat timp cat ai. Daca esti tentat sa te bucuri dupa, risti sa ti-o iei in freza.

Jurnal De Bord

MI-E DOR DE TINE... !!!

Prima Pagina - Jurnal De Bord

Buna dimineata.
As incepe cu un fir logic. Totusi sunt obosita si acum nu am foarte mare dispozitie sa imi pun creierul la contributie.
Voiam doar sa ma asigur ca pot. M-am asigurat.
Daca adorm, bine de bine, daca n-adorm, cam la fel de bine. Merg in bucatarie, imi trantesc o cafea, deschid geamul sa intre aerul, ma scarpin undeva si ma apuc de scris.
Astia acum cateva zile se laudau ca vine primavara. Si mai asigurau si cateva milioane de oameni ca vine. A venit de s-a rupt. Au iesit cativa ghiocei, au iesit tiganii cu tarabele, injuraturile si tiganelile, cu femeile si puradeii lor, peste tot, pe la metrou, pe alei, pe strada, pe trotuare, peste tot. Nu mai aveai loc de ei. A fost foarte tare! Zile intregi, mai bine de o saptamana, pur si simplu iti venea sa stai dracu' in casa, pana la vara.
Pe bune... hauleu, cand vad un tiganas cu poala plina de ghiocei, imi vine rau. Imi vine sa nu mai suport si ghioceii. De parca mi-ar fi facut ei ceva...
Acum, iar s-a trantit batrana iarna. Peste tot s-a intins. Peste tot albeste. E o iarna superba. Mi-e frig de trei-patru saptamani. 90% in continuu. In casa, afara, prin magazine, prin crasme, in pat, langa aragaz, in apa din cada. Dar e ok. Trece.
Stim de ani de zile ca trece. Pe parcurs nu ne mai ramane decat sa ne asiguram. Ca e asa.

Poate nu m-am facut inteleasa....

Am mai varsat cateva lacrimi, ca asa da bine, sa tragi o gura de aer dupa un sut in cur pe care tocmai l-am primit (probabil am primit mai multe, da' m-am facut ca nu vad... stii, si asta da bine uneori).
Ah, iar cei care va abonati la blogul meu, ori va abonati, ori nu va abonati. Nu va abonati, va dezabonati si iar va abonati.
Azi am intrerupt o legatura cu un bun prieten. Care m-a tratat la perpules ca el are de invatat si are examen. Bun, nu e vina mea ca maine e 5 iunie si nu e 4 sau nu e 6, da? Asa ca lasa-ma si tu in pula mea in pace. Poti considera de azi inainte ca da, logic, nu am timp. Nu mai am timp sa stau sa ma rog de voi. Pentru nimeni si nimic.
Dati-va foc unul altuia, dar fara sa aflu eu.
Maine mai dau pe careva dracului, ca se practica.
Poate va invatati sa va alegeti prietenii si sa nu ii futeti in gura cand au nevoie de voi, cum tocmai o parte din voi ati procedat. Eu va multumesc, ca de obicei, si va rog sa ma scutiti de "hai, azi am timp, ne vedem, iesim la o cafea, imi pare rau pentru ziua ta", ei , sa nu va para rau, ca asta inseamna ca asa a fost sa fie, si voi promiteti ca sa incalcati si va doare in cur, creati iluzii si pe urma dati cu pumnul. Sa va ia dracu'.

Dedicatie

Era o dimineata goala
De inhibitii si nevoi,
Te-aveam zambind pe tine-n poala,
Stiam cuvantul “amandoi”...

Era o dimineata plina
De zambete si de placere,
De flori plutind pe a ta piele
Si n-avea nimeni nici o vina.

Erai frumoasa-n dimineata-ceea,
Eram noi, amandoi, tacuti,
Un blues ne mangaia tacerea,
Simteam ca suntem nevazuti.

Si de-ar fi fost o viata-ntreaga
Sa se consume-n acea clipa
Eram prea-fericit iubito,
Caci te aveam pe tine.

Asta este o dedicatie de la cineva drag pentru mine. Probabil in onoarea faptului ca maine fac 22 de veri. Douazeci si doua de veri de cacat, cred. Cu aceasta preafericita ocazie, va implor ca maine, sa ma lasati dracului toti in pace si sa nu va prind ca ma sunati, ca va iau la perpules urgent.(Va stiti voi care, prietenilor)
Nu imi stricati ziua de maine, ca mi-ati stricat-o 22 de ani in continuu.
In alta ordine de idei, tie, iti multumesc pentru poem. Mi-a placut mult si imi place in continuare.
Blues rules. Se stie.

V-am Luat In... Colimator

La ce va mai obositi sa ma adaugati in lista daca tot ma radeti?
La ce va mai obositi sa imi cereti iertare ca m-ati sters din lista daca tot voi sunteti aia care ma stergeti, si de fiecare data cand intru ma rugati sa va dau add iar?
M-ati tras la tombola?
Sa imi fut una, daca nu va iau in ordine alfabetica si va dau eu ignore definitiv si irevocabil, baga-mi-as pula, s-aude?
A... Niste noutati. M-apuc sa dau nume.
O parte dintre voi, sunteti pe lista mea neagra. Sunteti cam la 500 de kilometri.
Si cand ajung in Iasi, rezolvam conturile, comentariile si problemele.
Cu strigaturi, ca asa va place voua.
Promit sa nu uit, si sa vin sa va bat cu noaptea in cap la usa cu mitraliera la spate.
Oricum ma doare in cur de ce-ati facut, doar ca asa ceva nu se face. Nu ca nu mi se face mie, ca doar de aia mi le-ati facut mie, nu? Ca sa mi le faceti mie. Evident.

Dar acum vreau sa ma uit la un film.

Frumusetea

Imi plac femeile. Imi plac si barbatii. Imi plac oamenii frumosi. Nu sunt lesbiana, nici nimfomana. Mi se rupe de sex, in general. Daca o fac, o fac, daca nu o fac, nu ma apuc sa fac o tragedie si nici mi se urca hormonii la creier. Gasesc oricand ceva cu ce pot sa imi umplu timpul, intr-un mod mai placut, chiar daca, consuma sau nu energie, chiar daca nu e in doi, si e de una singura. In schimb, frumusetea mi-a placut dintotdeauna. Si eu invart capul pe strada si ma uit, si la femei, la buzele lor, la culoarea si forma ochilor, la picioare lungi sau proportionate ok (depinde de gusturi), la mersul lor, la fundul lor, (cine nu se uita?), la decolteu (mai greu vezi ce e in decolteu, chiar daca tragi de decolteu, nu vezi nimic), la maini, la unghii, la dinti si la barbati mai putin, ca nu prea sunt. Sunt barbati, dar barbatul cica tre' sa fie mai frumos ca dracu'. Nu sunt de acord cu chestia asta.
Din moment ce eu, te tin pe tine de mana si arat bine, cred c-ar fi corect sa ma tii si tu de mana si sa arati bine, nu?
Oricum, Romania e duca-s-ar, din punctul asta de vedere. Are niste frumuseti, jos palaria. Si o stim cu totii.
In general, imi place tot ce e frumos. Sau, tot ce cred eu ca e frumos.

Regasirea?

Cum ar fi sa te regasesti? Cum te-ai simti, atunci cand ai constata ca astazi te-ai regasit? In cineva. Evident. Sau in altcineva.
Intr-o persoana care se imbraca la fel ca tine. Are acelasi zambet ca al tau. Aceiasi culoare a ochilor. Acelasi par. La fel de lung. La fel de ondulat.
Aceleasi cicatrici. Acelasi mers. Aceiasi voce.
Ar fi interesant.
Am patit-o de cateva ori. Nu chiar cam la fel. Pe aproape. Si stateam statuie si ma uita la ea. Era o ea, evident. M-am uitat la ea pana a coborat din tramvai.
Era o tipa blonda, cu ochii mari, sa fi avut 50 si ceva de kilograme, destul de inaltuta, cu parul lung, ochi deschisi la culoare, machiata usor. Vorbea la telefon. Zambea. Si se uita la mine. Si eu la ea.
Tinea niste dosare in poale. Era imbracata intr-o pereche de jeansi, purtati mult, si o bluza pastel, vaporoasa. Parul era in toate directiile, suvitele aruncate neglijent. Dar arata al naibii de bine. Asa obosita si cu o noapte grea in spate probabil. Era vesela toata si avea viata in ea. Aveam impresia ca o cunosc de ani si ani. Si continuam sa ma uit in prostie la ea. Am vazut-o ca s-a ridicat, incerca sa isi tina dosarele, sa nu ii cada pe treptele tramvaiului, cu o mana, si cu cealalta se tinea de una dintre barele de siguranta, sa nu se trezeasca, cu cracii in sus la oprire. Da, era frumoasa si desteapta. Si placuta.
Eu mai aveam cateva statii de mers, si stateam pe un scaun, gandindu-ma ce misto au fost clipele alea cat ea a fost in tramvai. Parca eram eu. M-am regasit mult de tot in ea. As fi fost curioasa ce muzica asculta. M-ar fi putut dezamagi. A fost mai bine asa.

Inca o concluzie mareata

Cred ca m-am plictisit de scris chestii pe care le stiu. Sunt suma tuturor chestiilor obisnuite. Si altceva, probabil ca nimic. Am obosit sa scriu chestii pe care le stiu. Dar n-am sa pot niciodata sa scriu ceva nu cunosc si nu am trait.
Iar visele? Sa povestesc visele? Am cosmaruri, de regula. Si nu ajuta cu nimic.
Nu ca ar fi ajutat la ceva ce am tot scris pana acum.
Faceam o paranteza, intre ce traiesc si ce visez.
Desi, si atunci cand visez, traiesc, pentru ca ma trezesc in suturi, transpirata, plangand si cu inima 150 puls. Plus ca imi amintesc tot. Si imi stiu majoritatea viselor din ultimii ani. Oricum visez rarut. Dar profund. Si de obicei toate sunt in legatura cu mine. Eu, suma obisnuintelor.
Si e misto. Adrenalina.
Daca te dai jos din pat in situatia asta, acolo ramai. Pentru ca poti sa ai un soc, daca nu te poti stapani. Si de obicei, in situatiile astea, nu e loc de stapanire. De asta, recomand sa mai stai cateva minute, pana iti revii, sau daca nu iti revii, nu conteaza, macar sa iti linistesti pulsul. Stai la orizontala. Ajuta.