sâmbătă, decembrie 22, 2007

Umor, pentru dvs.

Azi dimineaţă în tramvai, un tip care a urcat în urma mea m-a întrebat ce număr este. M-am gândit rapid la robinet şi i-am spus:
- Trei !
S-a uitat la mine ca la Jurassic Park. L-am intrebat:
- Aţi greşit tramvaiul ... ?
- Nu ! De ce?
Atuncea i-am futut o sacoşă-n cap (şi ăsta era tot cu agăţatul), l-am lăsat să doarmă-n scaunul plin de cioburi (nici geamul ăla nu era antişoc), la prima staţie au urcat copiii străzii (cei mai viteji şi drepţi dintre poliţai), iepuraşii de la comunitară. M-au luat de sus, apoi pe jos, de unde BMW la poliţia rom
ână?!
La secţie, am dat declaraţie cu lux de amănunte:


Domnule Poliţai,

Subsemnata Pantalon Maria, zisă Mery, cu domiciliul în Botoşani, Bulevardul Bronx nr. 597, Bloc K5L, etaj 9, ap 82, în deplinătatea facultăţilor mele, declar următoarele:
În ziua de 13 Octombrie 2007, cu ocazia Sărbătorilor Iaşiului, a Sărbătorii naţionale a Republicii Populare Chineze, precum şi a Sfintei Parascheva, când hoţii vin la furat poşete şi voi nu faceţi nimic că vă luaţi numai de persoane sensibile şi timidate ca să le daţi amendă şi să trageţi băute la privatizaţi iar parlamentarii vin la pleaşcă pe banii de ajutor social ale ţiganilor care şi ăia fură prin tramvaie şi sunt mână în mână cu miliţia, un fraier beat dormea ca proasta în tramvai, la primu' macaz a spart geamu' cu capu', robinetu' îl am din debara de la mama, am păstrat chitanţa, l-a cumpărat prin '68, are diametrul de 3 ţoli.

Am tras cu ochiul la poliţai, ăia s-au apucat de calcule. M-am uitat pe hârtia lor, 1968 înmulţit cu 2,54 cât e un ţol, nu le-a dat rezultatul, scăpaseră virgula trei cifre mai la stânga.
Am continuat.

Declar că am vrut să-l bandajez pe ăla dar îi curgea sânge din nas şi atunci câinele cu, comunitarii a venit pe vagon. Eram în spatele tramvaiului. Oricum nimeni nu vedea cum şi-a spart ăla arcada când a crăpat geamul, şi atunci a sărit cu gura o babă cu ochelari minus 14 care nu vede la distanţă că habar n-are când a trecut macazul şi s-a izbit de geam.
Declar acestea şi susţin,
Data
Semnătura.

M-au luat iar la întrebări.
- De ce umblaţi cu robinetul la dv. ?
- De un an de când m-am mutat în bloc, îmi inund vecinii, că uit mereu robinetul deschis. Lui ăla de sub mine i-am spus să nu mai dea cu var, că încă n-am dedus experimental cum se închide robinetul în sensul de rotire invers trigonometric.
- Bagă-i 8 milioane pentru tulburarea liniştii publice.
Am sărit ca arsă:
- Cum 8 milioane, ce, eu fac banii cu pulanul ca voi ?
- Dacă-ţi scap una peste acordeon, te duci în patru labe până acasă şi vii cu banii în dinţi.
Când am văzut aşa, le-am luat declaraţia şi le-am rupt-o în faţă.

- Păi, ia staaţi aşa că iau io legătura cu văru-mio că e la secţia a şaptea şi o să vedem dacă mai lucraţi la stat degeaba prin tramvaie.