Nu stiu daca detin vocabularul necesar sa fut atata lume in gura, dar cred ca imi permit vocabularul necesar, macar sa aduc la cunostinta faptele si trairile, framantarile si durerile si emotiile si sentimentele la care ei au chiulit si au tras chiulul cat au putut, iar daca n-au putut, atunci, evident, au inchis ochii, in speranta ca poate nu ii vede nimeni. Iar daca i-as fi vazut pe toti, la momentul potrivit, sau, la momentul cel mai potrivit, as fi spalat pe jos cu fiecare in parte si i-as fi tavalit prin noroi si jeg. Dar nu i-am vazut pe toti, de fapt, cred ca pe nimeni, pentru ca am fost oarba si am sperat. Am doar anumite tinte, care sunt trecute acolo, undeva, in capul si inima mea, pe o lista. O lista pe care o tot aman, o tot aman, o tot aman, in singura speranta ca poate se vor schimba. Si uit… uit ca gunoaiele nu se schimba.
