.jpg)
Bunica'mea, una din ele, de fapt, cam singurica ce mai respira din toate bunicutele, aia e chiar fata desteapta. Aia se uita pe tvr 1, de Revelion, trage parturi si da ordine prin casa, in casa unde nu sta decat una din nepoate, bineinteles ca nu eu, (eu probabil la suta ei si inca vreo 50 de kile, as fi trantit-o cu curuletu' de asfalt, daca mi-ar fi comentat ceva) ci una cam cu vreo zece anisori mai tanara decat mine, cu ma-sa asteia, si probabil o sa ii treaca in vizita vreun copilandru. In rest, sta pe vesnicul ei fotoliu din bucatarie, cu un lighean in fata, in care de obicei stiu ca'si face popcorn pe vremea asta, cu aragazul deschis, rugand-o, sau tipandu-i in urechile uneia dintre matusile mele, sa puna o data de cafea, pe urma se uita pe geam, asculta ragetul unui caine mic-mic, pe care'l tine in cusca si se uita nostalgica, cum afara ninge, cum de la casa ei, alaturi, sunt bloculete, bloculete care au la fereastra braduti, prostioare fosforescente, mai vede vreun cuplu care se cearta sau se pupa, si isi aduce aminte de vremurile bune, vremurile in care reusise sa il ingroape pe barbat-su, si asa mai departe. Mi-e mila de ea. Tare. De aia nici nu ma duc pe la ea. Nu am vazut-o de ani. Treceam la ziua ei, dar atat, salut, nu prea mult, ca ingrasa. Dar uite ca ma gandesc la ea acum. Nu vreau pentru nimic in lume sa ajung ca ea, sau sa ma simt asa de sarbatori, paste, craciun, revelion. Prefer sa fiu moarta.
