marți, septembrie 30, 2008

O să-mi spui: „- E viaţa mea! ”

O să-mi spui:
„- E viaţa mea! ”

Da, aşa e...
Ia un calmant, pregãteşte-ţi un tub de diazepam pentru la noapte, ce urmeazã e teribil...
Ştiu! Ai pus suflet în tot ce ai fãcut şi mereu ai aşteptat civilizat în pãtrãţica ta sã aparã rezultate care sã rãsplãteascã eforturile primilor zeci de ani din viaţa ta şi, ... nimic!
Sentimental-sufleteşte, pãcãlitã-ai fost în toate, fãrã-a prinde chiar de veste.
Acum şi tu, de colo:
– Nu ţi-e ruşine, io sunt o lady, copilul e la şcoalã şi cântã la pian, la-la-la-etcaetera.

Da, dar şi copilu' râde cu golanii la scarã, cã babaca lui e prãjitã la etaju' final şi n-ar ieşi cu tine pe stradã, dupã cum arãţi.
Adevãrul e cã el ştie cã tu vii din alt secol. Pe timpul lui Ceao avorturile erau interzise, de unde şi suferinţa actualã.
Şi-acum mai vezi viaţa ca la şcoalã, aşteptând sã ţi se acorde respect, consideraţie, sã fii şi tu tratatã ca o fiinţã umanã, iubire, de ce nu?!