luni, ianuarie 19, 2009

Drum străin

- Noi ne scrutăm privirea şi grea. De-oboseală întreabă

privirea: Ce-ai făcut cu viaţa ta? Taci! taci! Lasă acum

tânguirea! Se face în jur tot mai frig. Departe pier norii. Şi-mi

pare... Că nu mai întrebăm multă vreme nimic. Că singur la noapte va fi fiecare. -

Altceva

- «Iartă-mă, dar cum de nu vezi asta? Eşti chior?»

Iar el nu, n-o vede, fiindcă el vede altceva, atunci când voi credeţi că trebuie să vadă ce vedeţi voi, ce vi se pare vouă. El vede în schimb ce i se pare lui, şi deci pentru el chiorii sunteţi voi. -

Mustang Sally?

Ce-ti veni....

... sa zici:

Am entuziasm in gand...

- Mi-am fagaduit de atatea ori sa-mi controlez relatiile si bag de seama ca sunt incapabila sa pun ordine in privinta asta. E intolerabila lene cu care rabd sa se ingramadeasca in jurul meu diverse cunostinte si amicitii, care la inceput nu sunt nici calde, nici reci, nici albe, nici negre, dar care intr-o zi, fara sa stiu, devin obligatorii, existente, sufocante. Am stat intr-o seara sa cuget la diversele mele legaturi cu diversi oameni si m-am inspaimantat afland cat de multe sunt prieteniile mele inutile, fara necesitate, fara interes. Te trezesti pur si simplu inconjurat de drame si comedii care au crescut la umbra indiferentei tale si care, de la un moment dat, incep a avea drepturi asupra ta si importiva ta. De ce? Cum? Cand? E prea tarziu ca sa mai afli si, in orice caz, e prea tarziu ca sa mai indrepti ceva. Ar trebui o vigilenta neiertatoare, de fiecare ceas, pentru a taia din radacini toate tentativele de cordialitate, caci, mai curand sau mai tarziu, vei deveni victima lor. Visez o viata redusa la cateva legaturi sever alese, trei-patru, atatea cate imi sunt absolut necesare, atatea cate raspund exact obligatiilor mele interioare. Restul tinut la distanta, in zona bine pazita a salutului scurt pe strada, de unde nici o efuziune, nici o confesie, nici un sentimentalism nu trebuie sa treaca dincoace spre tine. Intaia concesie, intaia slabiciune e fatala. -

Nu am chef azi... nu am chef de nimic...

- Mi-e doru' captusit cu lacrimi... -
Si imi va fi tare dor de cafelele alea...
Stii tu... cu scortisoara.

Copilă, cântă şi scrie, lacrimi de suflet, peste hârtie...


- Da-i societatii aripi si le va arde pe rug.

E invatata sa mearga de-a busilea, sa mearga pe picioroange.

N-are nevoie de aripile tale.
-

Dincolo De Nori - o fi lumea cuiva?

- Ar trebui sa lasam manierele deoparte si sa aratam cu degetul.
Spre noi. -

Mda...

Clar. A murit. O alta parte din mine.
Tocmai m-am felicitat pentru asta...
Cred ca m-am intrebat adesea, cat pot sa duc?
Iti spun eu. Cat pot sa duc, duc. Cand nu mai pot, poti sa te pui in cur si sa mai bati si din picior. Ca nu mai duc. Treaba data dracu', stiu, e mai cu
schepsis...

I'm gonna be fine!
Oamenii mai pot fi si ai dracului, asta se stie. Doar ca eu nu prea mi-am permis luxul asta. Nu imi pica bine, daca eram a dracului.
Sa nu fii a/al dracului, e ceva mai nasol.

Am sa intorc putin foaia. Asa... la misto... sa vad ce e dincolo.

Flipper Si Bucati De Sticla

Ma imbolnavesti, fir-as a naibii.
M-ai lasat cu hartia igienica mototolita in mana, cu ochii umflati de lacrimi si cu un gust amar:
"Imi pare rau pentru tot ce ti-am facut, trebuie sa plec"
Si ai plecat.
Cum dracu' ai putut sa faci asa ceva?
Cum ati putut toti... Am inteles...
Zi dracului inainte... Ca sa ma inarmez cu de toate.
Tu m-ai luat din oala. Si ma doare de ma cac pe mine. Ma doare inima urat de tot, pe scari mi-era sa nu cad naibii. Nu ca m-ai fi avut pe constiinta. Am vazut ce relaxat erai. Abia asteptai sa cobori treptele alea... a... le coborai cu spatele, ca sa ma mai vezi... Nici nu puteam sa ma uit la tine, din cauza valului de lacrimi.
In pula mea!... Aveam nevoie de tine, si m-ai lasat!
Si tu vrei sa te iert, nu?
Probabil nu ai sa imi spui niciodata.
Stii... - prietenii sunt construiti genetic, sa te rupa, sa te corupa, dar tot ei te si educa -
... Ce dracu' v-am facut? V-am intentat actele de divort, am fugit cu tot cu mobila, perdele, carduri si copii?
Si totusi... nu mai sunt decat bucati de sticla.

vineri, ianuarie 09, 2009

Buna dimineata


Acu' am făcut ochi. Mi-a trimis tăică-meu un mesaj adevărat de tot. "Şocurile vin o data la 7 ani."
Tare, nu?
Da. Aşa am zis şi eu.
Dacă stau să mă gândesc dacă aşa e, ar trebui să mă gândesc ce şoc am avut de două ori până acu'.
Well, primu' n-a fost la şapte, a fost cu an mai târziu, deci, nu s-a nimerit. Al doilea, a fost la cinşpe. Aici s-a nimerit.
Fac douăjdoi. Ar mai trebui unu', nu? Nasol. Că asta ar însemna anu' ăsta, sau cam peste juma de an.
Aştept cu viu interes.
Ştiam de prostia aia de "7 ani" (care nu'i chiar o prostie, observ), da' numa' când trăgeam linii. Am încercat anu' trecut să trag una; n-am tras'o decât pe jumate, acu' doi ani iar, da' nu reuşisem nici pe sfert.
Acu'i acu'.
Câtor chestii oare tre' să dai crezare, dacă ar fi să te iei după toate astea?
Am tot timpul să aflu.
A, bun. Ca să scap de repercursiunile karmei, trebui să mă consider o gâscă, şi io, gâscă, calculez ce şi unde am greşit, ca pe viitor să nu o mai comit.
M-am lămurit. Complet.