vineri, ianuarie 09, 2009

Dracu' mai intelege, ca eu nu mai am cum


Cred ca sunt foarte multe chestii care pur si simplu ma depasesc. Am totusi o varsta in care am trait si experimentat tot felul de cacaturi, tot felul de tragedii, de situatii tragi-comice, si asa mai departe... dar m-am saturat, si cred ca e pe buna dreptate, de faptul ca probabil nu mai pot avea, - decat daca ma stradui si ma chinui iar, si iar, si iar, sa o iau de la capat, - un fel de liniste a mea. In schimbul linistii, pe care oricum nu o am, primesc tot felul de soiuri de reprosuri amestecate cu frustrari. Cu frustrarile altora. Ce mama dracu', nu pot sa ma cac, daca nu dau raportu', nu pot sa stau 10 ore in fata monitorului, nu pot sa citesc 7 carti in continuu, nu pot sa dau un telefon sau sa primesc un telefon si sa vorbesc 3 ore, nu pot sa ies pana nu stiu unde. Misto, nu? M-am cam saturat si m-am saturat si sa reactionez. Fiecare face cum ii tuna. Nu ma apuc eu si zic: Auzi, ia fa tu ca mine de azi inainte.

I Could Write A Book


Asta e titlul unei melodii, a lui Miles Davis. Muzica de tras la masea...
Sau de dat din sprancene.
E aiurea sa bei de unul singur
. Da' si sa te faci de de ras in public, e de tot cacatul.
Singuratatea poate fi ok. Uneori.
Alteori.... ai dat de dracu'.
Mi-aduc aminte o alta chestie misto, atunci cand te simti singur si iti vine sa te sinucizi.
Se zice ca e ok sa ai ganduri de astea (da' sa nu le si faci) pentru ca, cu ajutorul unui gand de sinucidere, poti trece peste niste momente sau nopti, complet neplacute.
Probabil era spus altfel. Ideea era ca am retinut ce era de retinut.
A nu se intelege ca eu n-as putea scrie o carte. Am vrut. Dar ca de obicei, am renuntat.

joi, ianuarie 08, 2009

Nici eu nu mai am nicio parere....


Cielito Lindo. Asta e muzica de'aia, de mergi pe strada din stalp in stalp, la propriu, si mai nimeresti si cu mecla intr-un copac, stalp, zid, manga fiind, desigur, daca se poate, ca pe coperta aia de la Perfect Gentleman de la Helloween, cu tipu' manga langa stalp, si cu sticloanta cu produs etilic cu cifra octanica tinuta in maini....
Acu' e Ada Milea. Leagan Dulce De Otel... Are ceva melodia asta. Ma atrage. Are un pasaj anume. Nu stiu cum ii zice la unul dintre instrumente, da' e superb.
Si oricum Ada Milea, are o problema. In sensul bun. E mai desteapta ca 5 barbati la un loc. Am mai zis asta. De multe ori. E simpatica tipa.
"Leagan dulce de otel, m-as legana eu, dar ma leagana el... Sa-i spui la posteritate... sa ne duca leganatul, mai departe"
Sau Graninta In Ranita
"Eu mi-as baga, granita-n ranita, tara in ranita, si gata. M-as stabili, langa o alta granita, le-as scoate din ranita, si gata. Eu mi-as baga, viata in ranita... M-as stabili, langa o alta ranita, si gata."
Sau Fara Pareri
"Nu mai am nicio parere, ca le-am uns toate cu miere... la ra ri ri la ra ra, la ra ri ri la ra ra... Oratorul da din mana, cuvantarea se amana... la ra ri ri la ra ra... la ra...
Altadata va fi bine, da' viitoru' nu mai vine... la ra ri ri la ra ra... la ra..."
Si acu' e Tim O'Brien - John Riley
Tre' sa recunosc, e tare melodia.
Mama, ce playlist am!!!
Cred c'am luat-o razna

Liniste....


Am fost la Carturesti, am citit o carte scrisa de Alain De Botton, o carte in care scria despre farmecul lucrurilor plictisitoare, despre munca, avioane, singuratate, tren, tablouri, despre lucruri simple, lucruri la care nu stai sa te gandesti tot timpul la ele, lucruri si stari la care te gandesti si pe care le simti, doar in anumite contexte, lucruri care te linistesc, te fac sa te simti bine, si chiar la un moment dat spunea o chestie draguta care mi-a placut tare mult:
"Sa iei cu asalt o reduta, sa conduci o ambasada si sa carmuiesti o tara, sunt fapt stralucitoare. Sa certi, sa cumperi, sa vinzi, sa razi, sa iubesti, sa urasti, si sa te impaci cu cei de acasa - dar si cu tine insuti - pastrand relatiile bune si onorabile, sa nu devii delasator sau sa te decizi, este un lucru din ce in ce mai uimitor, mai rar, mai dificil"
Mi-a placut pasajul asta.
Si am reinceput o alta carte, scrisa de Nick Hernby - Turnul Sinucigasilor.
Niste insi, patru la numar, doua gagici si doi tipi, mai tineri, mai in varsta, cu apucaturi, rebeli, satui, bagati in belele, revoltati, rusinati si asa mai departe, care se intalnesc pe rand, pe un acoperis, in ideea sa sara, intr-o seara de Ajun a unui Craciun.
Ma amuza cartea, deocamdata. Radeam de una singura in librarie.
Tot voiam eu sa rad mai devreme, nu?
E scrisa misto cartea. Ironic, cu toate alea. Maine poate o termin.
Am un sentiment ok, acum, ma simt linistita, desi ma deranjeaza ca pe fundal e Stratovarius. Imi place trupa, da' ma baga dracu' in depresie. Am vrut s-o schimb si mi s-a blocat dracia aia de Winamp. Am rezolvat. Dand pe shuffle, am nimerit la ceva clasic.
Ei, un Dinu Lipatti merge mai bine.

Revin in atentia dvs., cu un gand bun


Ma duc totusi la Carturesti sa citesc ceva bun si vesel. Am nevoie sa rad.
Nu m-am gandit inca la o carte, dar cu siguranta voi gasi la fata locului.
Mai trebuie sa ma imbrac, ca's in pantaloni scurti deocamdata si ascult Soledad Sacheri - Los Pajaros Perdidos - e o melodie misto, dupa Astor Piazzolla.
Acum ma simt mult mai bine ca ieri.
Ar merge totusi niste blues si niste whiskey.
Lynn Anderson - Blue Bayou, asta o ascult acum. Si ma gandesc la sarbatorile care tocmai s-au uschit.... Ce repede, nu?
Las' ca imi fac anul asta brad si imi iau si caine.

Drinkin' Rum And Coca Cola


Am vreo cateva versiuni de la melodia asta. Imi place mult.
Nu ma mai duc in Carturesti.
Nu stiu de ce.
Deodata sunt fara chef.
Poate ma duc maine. Azi e joi. Maine cred ca au acelasi program. Pana la 22. Sper sa ajung pe acolo si sa rasfoiesc ceva. Daca nu, probabil am sa ma uit la filme, sau am sa fac altceva.
As bea. Nu cred ca rom, si oricum, fara cola.

O Mie De Farame - Opium


Am finalizat cartulia pana la urma. Mi-a placut finalul. Cred ca mi-a placut finalul si mai mult pentru ca era exact asa cum il intuisem eu.
Dar dupa ce terminasem cartulia respectiva, imi luasem o alta, scrisa de un frantuz, in timpul cat fusese internat la o clinica de dezintoxicare - in care vorbea despre Opium, efecte, reactii, stari, si asa mai departe.
A fost interesanta, cat de cat. Adica, timpul pierdut cu Opium, nu a fost chiar pierdut, mi-a placut ca am dat peste niste chestii misto, pe care le pastrez.
Ma intreb, ce voi citi maine.
Nu cred ca din acelasi domeniu.
Mi-as lua o carte despre copii, despre aia mici, prunci. Totusi am sa renunt repede la gandul asta, intrucat sunt de parere ca as putea da peste ceva ce chiar as vrea sa citesc.
Nu pot gandi limpede. Nu stiu ce naiba am. Ma simt taiata in doua.

miercuri, ianuarie 07, 2009

7 Ianuarie, de acum


Ce rapid au trecut si sarbatorile, si revelionul, si tot. Bine ca au trecut.
Urmatoarele or sa fie mult mai bune.
Macar am inceput cu stangul. (Sunt stangace, si imi permit sa spun treaba asta - desi discriminarile continua)
Avand in vedere ca asta mi-a fost dorinta si de finele lui 2007, observ cu drag, ca e ok.
Am inceput o carte, O Mie De Farame, asa ii zice, de James Frey.
M-a emotionat. Probabil doar prostiile ma emotioneaza in ultima vreme.
Oricum, sunt scrise misto prostiile alea. Si imi place cum ma simt cand le citesc. Imi vine sa nu mai las cartea din mana, si imi dau seama de asta doar cand mai au astia un pic si inchid tot Mall-ul.
A dracu' treaba. Am citit 415 pagini. Astazi sper sa termin cartea, mai am de citit pana la 534.
E o carte scrisa mult mai bine decat Reqviem For A Dream, de Hubert Selby Jr. Si aia mi-a placut. Si filmul a fost ok. Dar mi s-a parut mai bun 21 Grame. Orisicum, daca tot m-am axat pe stilul asta fara sa vreau, atunci am sa mai citesc vreo 2 carti in genul asta. Dar la un moment dat devine plictisitor. Ca previzibil oricum e.

miercuri, decembrie 31, 2008

Poate daca.... Acest "daca" ii supara pe oameni.

Omul e capabil sa indure multe, nu?
M-as sinucide.
Nu mai am chef sa respir jegul asta de viata, de fum.
Un cutit, in inima de preferat, rezolva problema, un streang, cam la fel.
Fara chestii muieresti, lacrimi, o pastila, un gat de bere, o pastila, un gat de bere, o lacrima, iar o pastila, iar o lacrima.
Fara pastile, prostioare, dat vedeta, stiri, televiziune, spectacol, nu? Imi pare rau ca nu sunt manelista. Mi-ar fi fost de o mie de ori mai usor, nu sa ma sinucid, ci sa traiesc.
Multi au impresia ca esti las/a, daca o faci.
Aia sunt niste bulangii. Nu ii lua in seama. Important e sa faci ce vrei tu, nu altii, sa crezi ce vrei tu, nu altii, sa simti cum vrei tu, pentru cine vrei tu. Tu esti cel mai important in fata ta. Si toti se chinuie sa te manjeasca de noroi, in toata existenta ta, de 20, 30, 60, 80 de ani. Partial, reusesc. Nu?
Eu sunt murdarita aproape in totalitate. Si aveam un suflet tare frumos. Era curat.
Am crescut, m-am manjit, m-am aliat cu oameni pe care nu i-am putut citi sau in care m-am increzut, mi-am ales gresit oamenii, poate, gresit tot... SI poate n-am facut nimic cum trebuie, am ranit pe multi, multi au facut-o, am iubit, am fost iubita, am trait cat am putut fara sa nu am prea multe probleme, cazier, boli, amprente luate.
Societatea te tampeste. Traim totusi intr-o societate tampita. Asta e de plans.
Nimeni nu o sa planga dupa tine. Esti doar un alt personaj care va vi vizionat la stiri, si in reluare si oamenii vor zice: "vuai, tu, ai vazut cazul ala cu tinerica de revelion? Ce trist..." sau "ba, ai vazut-o pe aia la stiri? ce proasta"
Asa, si? Atunci nu mai dai doi bani pe parerile lor. Pe tot parcursul vietii, toti se chinuie si se intreaba unul pe altu': "ce parere ai de..., de..., de..., de..."
Eu m-am cam saturat de figurile lor. Nimeni nu mai stie ce e aia o fila citita dintr-o carte, o muzica, un dans, o privire, o strangere de mana, toti o fac cu un scop, cu un interes, cu un ceva acolo... M-am pierdut undeva pe traseu, si nu ma mai regasesc. Si ma doare.
Imi pare rau ca nu sunt nesimtita. Imi pare rau ca am avut o sensibilitate aparte, imi pare rau pentru o mie de cacaturi. Si? Nu am pe cine invinovati. Probabil eu sunt prima pe lista. Prima vinovata. Pentru ca am lasat sa se intample, nu? Poate daca as avut mai mult creier, m-as fi putut menaja. Controla. Abtine.
Nu am cum sa imi ingrop pacatele.
Ce am savarsit, am savarsit. Parerile de rau, la ce mai sunt bune? Pe vremuri, faceam colectie de scuze... sa imi tina cald pentru la iarna. Adunasem 50 si ceva de kile... le pastram in debara. Acu'? Acu' e iarna.
Si nu ma incalzeste nimic. Ma simt ca o piatra. Rece.
Nu e nimic in a muri. Si totusi poate e totul. E nasol sa simti moartea, nu? Mai ales daca ai avut "zile" de cateva ori, si totusi te-ai cacat pe tine de spaima.
Vreau sa mor ca in Living Las Vegas - filmul
Poate daca...

Ia, sarpraiz!


Bunica'mea, una din ele, de fapt, cam singurica ce mai respira din toate bunicutele, aia e chiar fata desteapta. Aia se uita pe tvr 1, de Revelion, trage parturi si da ordine prin casa, in casa unde nu sta decat una din nepoate, bineinteles ca nu eu, (eu probabil la suta ei si inca vreo 50 de kile, as fi trantit-o cu curuletu' de asfalt, daca mi-ar fi comentat ceva) ci una cam cu vreo zece anisori mai tanara decat mine, cu ma-sa asteia, si probabil o sa ii treaca in vizita vreun copilandru. In rest, sta pe vesnicul ei fotoliu din bucatarie, cu un lighean in fata, in care de obicei stiu ca'si face popcorn pe vremea asta, cu aragazul deschis, rugand-o, sau tipandu-i in urechile uneia dintre matusile mele, sa puna o data de cafea, pe urma se uita pe geam, asculta ragetul unui caine mic-mic, pe care'l tine in cusca si se uita nostalgica, cum afara ninge, cum de la casa ei, alaturi, sunt bloculete, bloculete care au la fereastra braduti, prostioare fosforescente, mai vede vreun cuplu care se cearta sau se pupa, si isi aduce aminte de vremurile bune, vremurile in care reusise sa il ingroape pe barbat-su, si asa mai departe. Mi-e mila de ea. Tare. De aia nici nu ma duc pe la ea. Nu am vazut-o de ani. Treceam la ziua ei, dar atat, salut, nu prea mult, ca ingrasa. Dar uite ca ma gandesc la ea acum. Nu vreau pentru nimic in lume sa ajung ca ea, sau sa ma simt asa de sarbatori, paste, craciun, revelion. Prefer sa fiu moarta.