duminică, martie 14, 2010

Tarmul lui Cui, Unde, Cand si De Ce...


Tarm... Tu pe un tarm, eu pe altul. Asta cred ca era si un vers al unei trupe romanesti. Atat am retinut. Imi amintesc ca imi placuse versul. Desi nu imi pot aminti tot ceea ce mi-a placut. In schimb, cu toate ca desi creierul e setat sa uite chestiile nasoale, sau oricum, sa le ingroape undeva, pana la urma, tot pe alea mai nasoale ti le amintesti.
In perioada asta, am stat multa vreme si am depanat amintiri. Si mi-am amintit o multime. Amintiri si situatii pe care le-am uitat. Am fost emotionata, am ras si am plans, la fiecare chestie pe care mi-o aminteam. Eram fericita ca imi pot aminti. Fericita. Ca sunt un om care are amintiri stranse. Probabil unora din voi, li se intampla sa aiba lapsus. Isi amintesc si pe urma trec mai departe. Ei, eu nu sunt asa. Eu ma bucur ca imi pot aminti. Si chiar sunt fericita. Probabil in asta rezida si diferenta dintre noi.
Asta dupa ce am fost la spital si dupa primirea diagnosticului, a inceput sa mi se rupa de multe altele. Nu ca nu mi s-a fi rupt si pana atunci. Daca voi spune-ti ca nu mai dau doi bani... De parca m-ar mai interesa parerile voastre. Ar trebui sa ne intalnim odata, candva, si sa vedeti atunci cum e. Desi tare ma indoiesc ca as mai fi de acord sa imi pierd timpul cu voi, fie si pret de o cafea. Nu meritati. Iar eu am multe de facut cu timpul meu. Nu sa il dau unor oameni carora in mod normal li s-ar parea normal ca eu sa le dau timpul meu. Dupa ce o sa il castigati si o sa il meritati... inca si atunci am sa mai stau sa ma gandesc, sa cantaresc, sa bun in balanta. Inca si atunci. Dar e ok. Viata merge inainte. Atat cat iti e data. Poti sa ti-o petreci dand cu pumnul, punand mama pe carte, spargandu-te de alcool si droguri si curvareala, facand un copil si avand un serviciu de la 09 la 17, in rutina, in drame si tragedii, in rupere de sistem si pula, in orice vrei tu. Mai nasol e sa nu stii cum vrei sa ti-o petreci. Avand in vedere ca de trecut, tot trece. Si cand ai sa imbatranesti, ai sa iti dai seama ca multi ani din viata ta, i-ai frecat la rece si n-ai construit nimic sau n-ai facut nimic constructiv de care sa fii mandru.
Eu... ce as mai putea spune despre mine, dupa toate astea? Daca eu am facut ceva? Sau daca eu am ramas cu ceva? Sau daca mi-a folosit la ceva faptul ca am facut ceva sau faptul ca am ramas cu ceva?
Chiar daca nu am nimic, decat un singur fir de care sa ma tin, si e atat de fragil incat in fiecare zi si noapte ma intreb si imi spun ca daca firul ala se rupe, toata ratiunea mea de a fi, s-a dus dracului instant. Desi, dracu' nu e asa de negru. Dupa cum spuneam, chinezii au o suta de nuante pentru negru... Va puteti imagina in cate nuante poate fi dracu'...? Eu da, pot. Si imi vine sa rad. Sa vad 99 de draci, asa, mai deschisi la culoare, intre negru, gri, si cenusiu, si cel de-al 100-lea, sa fie negru ca taciunele, cu coada stufoasa si urechile mari, ca la iepure. Sa mor de nu l-as lua ca jucarie de plus. Sa il iau la smotocit.
Daca am sa ma intreb peste o zi, peste o saptamana, peste un an sau peste o luna, daca am facut ceva, am sa imi raspund mandra si cinstit: Pustoaico, ai facut blogul asta si l-ai facut pentru tine, in primul rand. Sunt trei ani de zile de cand l-ai inceput, ai fost tentata in mai multe randuri sa il stergi si totusi n-ai facut-o.
Da, asta am facut eu. Chiar daca n-am putut sa imi termin o scoala, chiar daca n-am putut sa imi cladesc ceva anume, doar al meu, desi bunavointa, intentii, dispozitie, chef, rabdare, grija si altele, am tot avut. Dar nu a fost sa fie.
Asta e. Te detasezi si mergi mai departe. Mai da-i dracului pe aia care judeca si iti cauta nod in papura mereu. Ca ce chestie? Daca am mancat din aceiasi farfurie cu tine si tu te-ai nimerit a fi un dobitoc? Nu uit faptul c-am mancat cu tine din farfurie, tot asa cum nu uit nici faptul ca esti dobitoc. Asa ca, prefer sa pastram sau sa pastrez distanta. Pe merit. In alta ordine de idei, la o parte dintre voi, ma gandesc uneori. Cu tristete in suflet. Cu amaraciune. Cu jale. Cu durere. Cu frustrare. Cu draci. Cu lacrimi in ochi. Dar nu ma mai gandesc la voi cu dorinta, cu speranta, cu atentie, cu sacrificiu, cu ingaduinta, cu toleranta.
Si poate doar mie imi mai ramane sa ma intreb cum mai e corect... in primul fel, sau in al doilea fel? Sau, isi mai adreseaza careva intrebarea asta? Sau eu sunt singura pocnita la creier care nu are ce face la 4 dimineata? Probabil nu, nu sunt singura. Oare ar trebui sa ma multumeasca asta? Sau sa ma lase pe ganduri? Tu, ce crezi?

Those Who Wait...

Inca...

Nu mai stiu cine sunt. Nu ma mai intereseaza, prea in amanunt. Dar daca as gasi o modalitate, de a ma cunoaste, de la a la z, de a ma cauta, de a ma invata, de a ma descoperi, as face-o in clipa imediat urmatoare, as face-o cu disperare, as face-o plangand, as face-o in spume, tremurand, cutremurandu-ma. Ce splendoare poate fi mai splendida, decat aia sa te poti vedea cu ochii pe tine, asa cum esti tu adevarat (Curva, mironosita, sfanta, prostituata, filosoafa, ministru, jurist, escroc, sinucigas, imparat si gazetar, politisti si hoti, personaj din prezent si din veacurile trecute, paduche sau de la scoala ajutatoare)? As face asta, daca nu mi-ar lua foarte mult timp. Si asa am pierdut prea mult timp. Cu altii. Pentru altii. Si pe mine, mai mereu m-am lasat pe ultimul loc. Astazi vorbeam cu bobocul meu si la un moment dat intreb, cu privirea pierduta undeva printre copaci, spre cer: Crezi ca sunt egoista de am am ajuns asa? Raspunsul fiind: Nu. Cred ca din cauza faptului ca nu esti ai ajuns asa.
Gandindu-ma foarte profund la aceste spuse, mi-am dat seama ca ar trebui sa ma inraiesc, dupa toate astea. Iar dupa ce m-am inrait, sa nu imi treaca prin cap cumva sa am vreo remuscare. Pentru ca multi oricum si-o merita pe deplin. Chiar am ajuns sa ma intreb cum naiba am putut sa ii iert atat amar de timp si sa mai si raman cumva prietena cu ei/ele.
Cu trecerea timpului, de vreme ce inaintezi in varsta, ailalti din jurul tau dau in primire. Fie ca iti place, fie ca nu. E natural. Se intampla. E in firea lucrurilor. Aia vechi mor, crapa. Le iau locul altii. Se invechesc si aia. Dau coltul si aia, altii urmand a le lua locul. Si tot asa. Pana cand vom disparea cu totii(Nu cred c-as fi surprinsa). Intre timp, ia si te bucura de tot ce ai, atat timp cat ai. Daca esti tentat sa te bucuri dupa, risti sa ti-o iei in freza.

Jurnal De Bord






MI-E DOR DE TINE... !!!

vineri, martie 12, 2010

Prima Pagina - Jurnal De Bord

Buna dimineata.
As incepe cu un fir logic. Totusi sunt obosita si acum nu am foarte mare dispozitie sa imi pun creierul la contributie.
Voiam doar sa ma asigur ca pot. M-am asigurat.
Daca adorm, bine de bine, daca n-adorm, cam la fel de bine. Merg in bucatarie, imi trantesc o cafea, deschid geamul sa intre aerul, ma scarpin undeva si ma apuc de scris.
Astia acum cateva zile se laudau ca vine primavara. Si mai asigurau si cateva milioane de oameni ca vine. A venit de s-a rupt. Au iesit cativa ghiocei, au iesit tiganii cu tarabele, injuraturile si tiganelile, cu femeile si puradeii lor, peste tot, pe la metrou, pe alei, pe strada, pe trotuare, peste tot. Nu mai aveai loc de ei. A fost foarte tare! Zile intregi, mai bine de o saptamana, pur si simplu iti venea sa stai dracu' in casa, pana la vara.
Pe bune... hauleu, cand vad un tiganas cu poala plina de ghiocei, imi vine rau. Imi vine sa nu mai suport si ghioceii. De parca mi-ar fi facut ei ceva...
Acum, iar s-a trantit batrana iarna. Peste tot s-a intins. Peste tot albeste. E o iarna superba. Mi-e frig de trei-patru saptamani. 90% in continuu. In casa, afara, prin magazine, prin crasme, in pat, langa aragaz, in apa din cada. Dar e ok. Trece.
Stim de ani de zile ca trece. Pe parcurs nu ne mai ramane decat sa ne asiguram. Ca e asa.

joi, iunie 04, 2009

Poate nu m-am facut inteleasa....


Am mai varsat cateva lacrimi, ca asa da bine, sa tragi o gura de aer dupa un sut in cur pe care tocmai l-am primit (probabil am primit mai multe, da' m-am facut ca nu vad... stii, si asta da bine uneori).
Ah, iar cei care va abonati la blogul meu, ori va abonati, ori nu va abonati. Nu va abonati, va dezabonati si iar va abonati.
Azi am intrerupt o legatura cu un bun prieten. Care m-a tratat la perpules ca el are de invatat si are examen. Bun, nu e vina mea ca maine e 5 iunie si nu e 4 sau nu e 6, da? Asa ca lasa-ma si tu in pula mea in pace. Poti considera de azi inainte ca da, logic, nu am timp. Nu mai am timp sa stau sa ma rog de voi. Pentru nimeni si nimic.
Dati-va foc unul altuia, dar fara sa aflu eu.
Maine mai dau pe careva dracului, ca se practica.
Poate va invatati sa va alegeti prietenii si sa nu ii futeti in gura cand au nevoie de voi, cum tocmai o parte din voi ati procedat. Eu va multumesc, ca de obicei, si va rog sa ma scutiti de "hai, azi am timp, ne vedem, iesim la o cafea, imi pare rau pentru ziua ta", ei , sa nu va para rau, ca asta inseamna ca asa a fost sa fie, si voi promiteti ca sa incalcati si va doare in cur, creati iluzii si pe urma dati cu pumnul. Sa va ia dracu'.

Dedicatie


Era o dimineata goala
De inhibitii si nevoi,
Te-aveam zambind pe tine-n poala,
Stiam cuvantul “amandoi”...

Era o dimineata plina
De zambete si de placere,
De flori plutind pe a ta piele
Si n-avea nimeni nici o vina.

Erai frumoasa-n dimineata-ceea,
Eram noi, amandoi, tacuti,
Un blues ne mangaia tacerea,
Simteam ca suntem nevazuti.

Si de-ar fi fost o viata-ntreaga
Sa se consume-n acea clipa
Eram prea-fericit iubito,
Caci te aveam pe tine.

Asta este o dedicatie de la cineva drag pentru mine. Probabil in onoarea faptului ca maine fac 22 de veri. Douazeci si doua de veri de cacat, cred. Cu aceasta preafericita ocazie, va implor ca maine, sa ma lasati dracului toti in pace si sa nu va prind ca ma sunati, ca va iau la perpules urgent.(Va stiti voi care, prietenilor)
Nu imi stricati ziua de maine, ca mi-ati stricat-o 22 de ani in continuu.
In alta ordine de idei, tie, iti multumesc pentru poem. Mi-a placut mult si imi place in continuare.
Blues rules. Se stie.

miercuri, iunie 03, 2009

V-am Luat In... Colimator


La ce va mai obositi sa ma adaugati in lista daca tot ma radeti?
La ce va mai obositi sa imi cereti iertare ca m-ati sters din lista daca tot voi sunteti aia care ma stergeti, si de fiecare data cand intru ma rugati sa va dau add iar?
M-ati tras la tombola?
Sa imi fut una, daca nu va iau in ordine alfabetica si va dau eu ignore definitiv si irevocabil, baga-mi-as pula, s-aude?
A... Niste noutati. M-apuc sa dau nume.
O parte dintre voi, sunteti pe lista mea neagra. Sunteti cam la 500 de kilometri.
Si cand ajung in Iasi, rezolvam conturile, comentariile si problemele.
Cu strigaturi, ca asa va place voua.
Promit sa nu uit, si sa vin sa va bat cu noaptea in cap la usa cu mitraliera la spate.
Oricum ma doare in cur de ce-ati facut, doar ca asa ceva nu se face. Nu ca nu mi se face mie, ca doar de aia mi le-ati facut mie, nu? Ca sa mi le faceti mie. Evident.

Dar acum vreau sa ma uit la un film.

Frumusetea


Imi plac femeile. Imi plac si barbatii. Imi plac oamenii frumosi. Nu sunt lesbiana, nici nimfomana. Mi se rupe de sex, in general. Daca o fac, o fac, daca nu o fac, nu ma apuc sa fac o tragedie si nici mi se urca hormonii la creier. Gasesc oricand ceva cu ce pot sa imi umplu timpul, intr-un mod mai placut, chiar daca, consuma sau nu energie, chiar daca nu e in doi, si e de una singura. In schimb, frumusetea mi-a placut dintotdeauna. Si eu invart capul pe strada si ma uit, si la femei, la buzele lor, la culoarea si forma ochilor, la picioare lungi sau proportionate ok (depinde de gusturi), la mersul lor, la fundul lor, (cine nu se uita?), la decolteu (mai greu vezi ce e in decolteu, chiar daca tragi de decolteu, nu vezi nimic), la maini, la unghii, la dinti si la barbati mai putin, ca nu prea sunt. Sunt barbati, dar barbatul cica tre' sa fie mai frumos ca dracu'. Nu sunt de acord cu chestia asta.
Din moment ce eu, te tin pe tine de mana si arat bine, cred c-ar fi corect sa ma tii si tu de mana si sa arati bine, nu?
Oricum, Romania e duca-s-ar, din punctul asta de vedere. Are niste frumuseti, jos palaria. Si o stim cu totii.
In general, imi place tot ce e frumos. Sau, tot ce cred eu ca e frumos.

Regasirea?


Cum ar fi sa te regasesti? Cum te-ai simti, atunci cand ai constata ca astazi te-ai regasit? In cineva. Evident. Sau in altcineva.
Intr-o persoana care se imbraca la fel ca tine. Are acelasi zambet ca al tau. Aceiasi culoare a ochilor. Acelasi par. La fel de lung. La fel de ondulat.
Aceleasi cicatrici. Acelasi mers. Aceiasi voce.
Ar fi interesant.
Am patit-o de cateva ori. Nu chiar cam la fel. Pe aproape. Si stateam statuie si ma uita la ea. Era o ea, evident. M-am uitat la ea pana a coborat din tramvai.
Era o tipa blonda, cu ochii mari, sa fi avut 50 si ceva de kilograme, destul de inaltuta, cu parul lung, ochi deschisi la culoare, machiata usor. Vorbea la telefon. Zambea. Si se uita la mine. Si eu la ea.
Tinea niste dosare in poale. Era imbracata intr-o pereche de jeansi, purtati mult, si o bluza pastel, vaporoasa. Parul era in toate directiile, suvitele aruncate neglijent. Dar arata al naibii de bine. Asa obosita si cu o noapte grea in spate probabil. Era vesela toata si avea viata in ea. Aveam impresia ca o cunosc de ani si ani. Si continuam sa ma uit in prostie la ea. Am vazut-o ca s-a ridicat, incerca sa isi tina dosarele, sa nu ii cada pe treptele tramvaiului, cu o mana, si cu cealalta se tinea de una dintre barele de siguranta, sa nu se trezeasca, cu cracii in sus la oprire. Da, era frumoasa si desteapta. Si placuta.
Eu mai aveam cateva statii de mers, si stateam pe un scaun, gandindu-ma ce misto au fost clipele alea cat ea a fost in tramvai. Parca eram eu. M-am regasit mult de tot in ea. As fi fost curioasa ce muzica asculta. M-ar fi putut dezamagi. A fost mai bine asa.

Inca o concluzie mareata


Cred ca m-am plictisit de scris chestii pe care le stiu. Sunt suma tuturor chestiilor obisnuite. Si altceva, probabil ca nimic. Am obosit sa scriu chestii pe care le stiu. Dar n-am sa pot niciodata sa scriu ceva nu cunosc si nu am trait.
Iar visele? Sa povestesc visele? Am cosmaruri, de regula. Si nu ajuta cu nimic.
Nu ca ar fi ajutat la ceva ce am tot scris pana acum.
Faceam o paranteza, intre ce traiesc si ce visez.
Desi, si atunci cand visez, traiesc, pentru ca ma trezesc in suturi, transpirata, plangand si cu inima 150 puls. Plus ca imi amintesc tot. Si imi stiu majoritatea viselor din ultimii ani. Oricum visez rarut. Dar profund. Si de obicei toate sunt in legatura cu mine. Eu, suma obisnuintelor.
Si e misto. Adrenalina.
Daca te dai jos din pat in situatia asta, acolo ramai. Pentru ca poti sa ai un soc, daca nu te poti stapani. Si de obicei, in situatiile astea, nu e loc de stapanire. De asta, recomand sa mai stai cateva minute, pana iti revii, sau daca nu iti revii, nu conteaza, macar sa iti linistesti pulsul. Stai la orizontala. Ajuta.

marți, iunie 02, 2009

Am Pe Cine Da Vina


Harmalaie totala...
Afara e ca dracu', furtuna, zgomot cat incape, tunete, fulgere.
Oribil.
Am inchis geamurile si m-am asezat in fata monitorului.
Constat ca n-am chef de nimic.
O fi de la vreme.
Am un pui de migrena si nu imi ramane decat sa ma bag in pat si sa ma uit la un film-doua, pana adorm.
In rest, a fost o zi cu soare, frumoasa.
E buna ploaia. Mai cureti jegul de pe tine.
In forul tau interior poate stii toate cacaturile astea.
Dar prea putin iti pasa.
Azi dau vina pe ploaie.

Marita-m-as, da' nu azi


Anul asta voiam sa ma marit pe bune. Si eram foarte pornita asupra acestui aspect. Sa ma marit ca sa zic ca "am facut-o si pe asta". Adun acolo, experienta, bullshituri, trairi, ce vorbeam in zilele trecute. Dar m-am sucit. Nu merita. Mi-e mai bine asa. Nu ma deranjeaza sa dau cu o matura, sau sa fac mancare, sau sa ma trezesc langa un mascul dimineata, sau sa il astept de la munca sau bere sau de la alte curve. Dar cu acte, asta nu mi-ar conveni. Pentru ca atunci cand zic "gata", vreau sa fie gata, nu sa ma tarasc luni de zile prin tribunale, si sa imi mananc nervi si altele, cand pot face altele, mult mai misto, fara prea mare cheltuiala sau fara prea multi nervi consumati a prost. Ma marit la anul.
Dar poate o sa am o sclipire de inteligenta prin scafarlie, si n-am sa o comit nici la anul. Pot sa am copil si fara sa fiu maritata, pot sa imi cumpar un inel si sa il port, fara sa imi spun "ma incomodeaza inelul asta, maritis mi-a trebuit, maritis am". Pot sa probez toate rochiile de mireasa, fara sa iau vreuna in serios, asa cum as putea sa imi inchiriez un restaurant pentru mine, si computerul meu, unde sa imi pun blues si country toata noaptea, fara sa ma simt prost, in cazul in care ar fi la nunta mea "ca, ala nu danseaza pe muzica asta, ca ala e un manelist obosit, dar e prieten cu Xulescu si tre' sa il iert, ca pizdele alea proaste au venit imbracate ca la inmormantare la propria mea nunta, ca sunt mutre care nu imi sunt dragi, dar din politete le-am invitat", ete sanchi. Pe la 25 de ani, ma mai gandesc. Chiar daca am sa ma gandesc si pana atunci. Pe la 25-27 ma astept sa ma cred mai inteleapta, sau, macar sa imi mai iau niste suturi in cur pana la varsta aia, poate mai invat ceva nou.

luni, iunie 01, 2009

Amplificarea trairilor Emotionale


Asa mi-a zis cineva.
Ca am o problema cu amplificarea trailor emotionale.
Il doare in pula. El s-a dus in oras in ideea in care "vorbim mai tarziu, salut".
Si eu am ramas cu a 5-a berea desfacuta... de la Chopin, citire... Cu ajungere la Koko Taylor - Blue Prelude.. dupa cum spunea (muzica prea albastra).
Intotdeauna e unul mai bun.
Eu mai desfac a-6-a bere, mai aprind o tigara, ma bag la o baie, si ma culc.
Si imi pare rau ca sunteti asa de dobitoci, si traiti doar pentru voi.
Pentru ca nu sunteti in stare sa tineti mai multa durere in sufletul vostru, mai multa durere in sufletul vostru, care sa nu fie a voastra.

Probabil Ca Nu


Ei, de asta nu suport eu oamenii.
Am ajuns sa nu mai imi suport familia.
Pentru ca daca ei au impresia ca suntem sange din sangele alor nostri, suntem obligati sa le suportam magariile.
Ei, dragilor, aflati cu surprindere ca daca-s fiica, sora si matusa, nu tre' sa va suport eu magariile, doar pentru ca am iesit din aceeasi pizda.
Asta sa inceapa a va fi foarte CLAR.
Numai ca... asa e. Corect. Mie nu mi-e clar. De aia va ajut in continuare.
Fratele ma ia la pula ca "de ce nu mi-ai facut anunt pentru locuri de munca", aia ma ia la pula "vezi ca ai niste bani la mine si nu ti-i mai tin, intru in ei", ailalta ma ia la pula " sor'mea, mi-e greu dar mi-e lene sa fac ceva, fa tu pentru mine", etc.
Misto meserie mi-am ales...
Nu imi ramane decat sa va mai ajut pana am sa crap si n-am sa mai pot.
Si cand n-am sa mai pot, probabil am sa decid ca e mai bine sa va fut in gura si sa imi fac o viata a mea fara voi si tot ce am sa mai pot face, ar fi sa va aprind o candela. Poate nici macar la inmormantare la voi n-am sa vin. Am sa am altele pe cap. Asa cum si voi ati avut tot timpul cand eu am avut nevoie de voi.
Stiti, nu? Roata se intoarce. Sper doar sa nu fie o roata cu tepi.

Oare, ai constatat?


Ai constat ca atunci cand te doare, SIMTI ca traiesti?
Ai constatat ca atunci cand nu te doare pe tine, te DOARE in PULA?
Ai constatat ca atunci cand ai burta plina, te doare in cur de ala flamand?
Ai constatat ca atunci cand ti-ai luat o pereche de ghete la 300 de euro, te-a durut in cur de ala descult sau de ala cu doua gauri pe care le are in pantof?
Ai constatat ca atunci cand e cald afara si te racoresti la o halba-doua de bere, te doare in cur de ala care are buzele crapate si nu vrea decat o picatura de apa?
Ai constatat ca atunci cand tie ti s-a facut frig si ti-ai pus blana de nurca primita moca de la sot pentru cat de buna esti la pat, te-a durut in pula in momentul in care ai coborat din BMW si l-ai vazut pe unul intr-o impermeabila rupta si nimic pe dedesubt?
Ai constatat?
Da. Ai constatat, nu?
Si nu-i asa ca te doare in pula in continuare?
Acum vezi diferenta dintre noi?

Si Veti Constata:


Ca e mai bine singur.
Si nu cu metroul, tramvaiul, autobuzul, troleiul...
Acolo e harmalaie, e inghesuiala, aglomeratie, zgomot cat incape, mecle anoste, mutre cretine, voci oribile, prezente dezagreabile, prosti, manelisti, rapanosi, jegosi, ahtiati dupa alte mizerii.
Singur e mai bine.
Desfa o bere, aprinde-ti o tigara. Daca nu fumezi, apuca-te.
Sau vrei sa mori sanatos?
Ca oricum crapi.
Nu iti fa din nimic centru al universului.
Te asigur ca nu merita.
Dupa ce iti iei suturi in cur, poti sa zici si la altii.
Asta in cazul in care mai esti apt de ceva.
Eu mi-am luat vreo cateva. Si pot sa iti spun cu mana pe partea stanga, ca nu merita nimeni. Am iubit infiorator si tulburator, pana la lacrima, pana la talpile lui Hristos si inapoi, neconditionat.
Si la ce mi-a folosit?
La nimic.
Viata trece.
Dar intre timp, trebuie sa o umpli cu ceva. Orice. Bun. Rau. E al tau. E din tine.
Eu o umplu cu ce pot, cat mai pot si sunt in stare.
Am un zambet stupid pe mutra, Chopin se chinuie din greu in continuare, berea e pe gata, vine alta, se face seara, maine e o noua zi, mai buna ca asta, daca nu mai buna, cu siguranta, cu ceva nou. In fiecare zi, e ceva ce ieri/alaltaieri, nu a mai fost. Si probabil nici nu va mai fi.
Sunt foarte rare chestiile/lucrurile/sentimentele/trairile care ti se intorc sau se intorc. Bucura-te de ele. Daca nu te bucuri tu pentru tine, pentru ce traiesti, cine pula mea s-o faca?
Daca esti lesinat ca acest cal din aceasta poveste, atunci e trist. Dar mai desfa-ti o bere. Si restu' or sa se regleze cu alta ocazie.

Punct. Si De La Capat


Despre morti, numai de bine.
Iti scriu iarasi despre mine.
Ascult Chopin, fumez o tigara, sunt in pijamale si beau o bere muscandu-mi buzele si cautand literele pe tastatura...
I feel good.
Stiu ca poate sa vina alta zi de cacat. In care n-am sa ma mai simt atat de bine.
Drept urmare, cat pot, imi incarc bateriile.
Desi stiu ca pot avea altii grija sa mi le descarce.
Tocmai de aia nu vreau sa plec cu prosti la drum.
Pont:
Daca va simtiti singuri, luati mijlocul de transport in comun.

Cascati benoclu


Nu inteleg prostia.
Nici nu ma chinui prea mult.
Nu e problema mea.
E problema lor.
Eu am altele pe cap.
Nu ma doare in cur de grijile lor.
Dar nu ma doare in cur nici de grijile mele.
Nu pot sa impac pe toata lumea
Si nu ma pot face si utila si placuta in acelasi timp.
Pentru ca nu se poate si cu pula in cur si cu sufletul in rai.
Dar nu se poate sa fii un om si destept si prost in acelasi timp.
Ar fi prea crud.
Si m-as cracana de ras daca asta ar fi posibil.
Nu pot eu sa schimb lumea, oricata bunatate as avea si oricat de mult mi-as dori.
E prea greu, e prea complicat, e prea multa bataie de cap, si la final, nu stiu cat ar merita.
Drept urmare, renunt.
Mai bine beau o bere si ma uit la stiri.
Sa vad ce cui cine a mai facut.
Si de ce. De obicei, din pasiune.
Si crimele sunt din pasiune.
Si poti sa faci totul.
Absolut totul.
Pentru bani.
Pentru dragoste.
Toti o prefera pe prima si se plang ca n-o au pe a doua.
Oare care animal e mai dobitoc ca omul?
Poate n-am sa aflu prea curand.
Dar ma incred in ziua/noaptea/clipa, cand am sa crap si am sa inchid ochii pentru ultima oara, ca imi voi lumina cateva aspecte.
Desi, si asta e un alt bullshit.
Dar suntem obisnuiti, nu?
Biserica/religia, cat de multe elucideaza...
Pula mea...
Oare n-o sa va treziti niciodata?
Biserica e o alta industrie.

Requiem In D Minor


Cu timpul, cu cat imbatranesti, cu atat ai sa iti dai seama ca ai nevoie din ce in ce mai putine lucruri pe langa tine.
Eu mi-am dat seama. Si am imbatranit cu sufletul. In rest, sunt aceeasi.
N-am vrut sa ma schimb prea mult.
Dar nu e cum vrem noi.
Te schimbi.
Fara sa vrei.
Daca nu tu, te schimba altii.
Si te mulezi, te pliezi... te adaptezi.
Si te pierzi. Pe tine.
Usor. Toate se intampla incet.
Nimic nu e dintr-o data. Si nimic nu va fi dintr-o data.
Inca mai sunt chestii pentru care sa respiri. Chiar daca nu le vezi.
Inca nu le vezi.
Si asteptarea sucks.
Dintotdeauna asteptarea a fost grea si soarta cruda.
Toate la timpul lor, se zice.
Cred ca e o greseala pe aici pe undeva.
De obicei, e cam tarziu.
Si cand e tarziu, e aiurea.
Doare.
Si asta poate ne imbatraneste.
Asta ne face sa fim ciufuti dimineata, sa injuram inainte sa ne bagam in pat sa dormim.
Sa ne trezim intr-o dimineata cu soare... cu atata soare...
De regula, ne doare in cur ca e soare afara.
Ca noua ne ploua in inima.
Normal. Ne-am facut-o cu mana noastra.
Toti ne plangem de lumea in care traim. Ne blamam unii pe altii.
Ne pricepem. Suntem buni.
Suntem doar niste roboti intr-un laborator de cacat. Un experiment.
Alt experiment.
Si alergam dupa toate cacaturile astea... Suntem incredibili de dobitoci.
Cum poti sa te plangi de o chestie care ti-ai facut-o cu mana ta? Si cum poti sa te sapi singur, din cauza ca esti prea prost?

Sensibilitatea


Nu iti poti infunda propriul drum... Desi te zbati, te chinui, urli, si asta ti-e singura dorinta.
Nu ti-l poti infunda. Nu tu.
Ceilalti pot.
Dar decizia nu e a lor.
E a ta.
Te poti lasa prins de toate cacaturile din jur. Iti pot pica zalele tale, curate si stralucitoare, sau ti se pot murdari. Ti se pot rugini.
Si nu mai poti schimba lantul ala.
Indiferent cat de liber crezi ca esti. Sau cat de liber esti.
Trebuie sa iti cureti SINGUR lantul. Si e pacat sa iti tot rupi veriga cu veriga... Din cauza altora.
Nu te-ai simtit alungati niciodata? Haituit? De aia de langa tine? De aia dragi tie? De viata? De tot? De toate? De tine?
Nu, tu nu te alungi singur, nu te urmaresti. Nu ai de ce sa te tii singur sub cheie.
Decat daca esti foarte dobitoc.
A fi sensibil nu inseamna a fi dobitoc.
Eu sunt un om sensibil.
Sensibilitatea nu se apreciaza in ziua de azi.
Nu inseamna ca esti mai bun, mai rau, mai emo, mai optimist, mai fucked up sau mai cretin.
Inseamna altceva.
Si viata iti va demonstra si nimicurile asta.
Viata e buna la demonstratii.
La experienta.
Dupa ce iti trage un sut un cur, cat poate de tare, pe urma iti spune unde ai gresit.
Asta e experienta.
Get use to it.
Daca nu te obisnuiesti, ghici cine-i gasca, care va pierde?
Ai intuit. Tu.